Regele care îi obliga pe supuși să se culce odată cu găinile. Ce se ascundea în spatele bizarei legi [VIDEO]

Nu este neobișnuit să citim în ziare că, în regiunile unde pacea este amenințată, este impusă o anumită restricție de circulație. Asta înseamnă că în anumite ore ale nopții, toți cei care nu au o autorizație oficială trebuie să stea în case, cam ca în pandemie, dacă îți amintești acea perioadă.

O restricție de circulație face ca sarcina de impunere a legii și ordinii să fie mai ușoară și minimizează perturbările.

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, spre exemplu, restricțiile de circulație erau impuse frecvent: în special de germani în teritoriile pe care le ocupau, dar și în Germania însăși, la scurt timp după încheierea războiului. Mai recent, restricțiile de circulație au fost impuse în Aden și Cipru, în perioade de tensiune.

Vezi și: Câteva practici ciudate din Evul Mediu, cât se poate de adevărate, deși par inventante

William Cuceritorul, inventatorul „orei de culcare”

Se crede adesea că William Cuceritorul a impus restricția de circulație în Anglia încă din 1066. Cu toate astea, William nu a făcut decât să adapteze o practică datând din timpul domniei regelui Alfred, de fapt.

William a elaborat un set strict de reguli. Restricția de circulație trebuia să fie dată la apusul soarelui vara și la aproximativ ora opt iarna.  Semnalul era dat de sunetul clopotului bisericii. Oricine nu era în casă, cu luminile stinse, la acea oră, putea avea probleme cu legea.

Dacă William nu a fost primul conducător care a impus restricția de circulație în Anglia, el a fost cu siguranță primul care a folosit-o în sensul modern. Restricția de circulație a fost o modalitate practică de a-i trimite pe saxoni din stradă, în casele lor și devreme la culcare, departe de orice pericol.

Vezi și: Cum dormeau oamenii în Evul Mediu, nicio legătură cu odihna noastră. Acum o mie de ani, mergeai la somn în „ture”

De unde a început, de fapt, totul

Dar nu acesta a fost scopul pentru care restricția de circulație fusese introdusă inițial. Sunatul clopotului era, cel puțin la început, un avertisment pentru cetățeni și săteni deopotrivă să-și stingă focurile sau cel puțin să se asigure că sunt acoperite cum trebuie.

Focul era un pericol serios pentru comunitate în zilele în care locuințele erau construite din lemn și paie, iar soba gospodăriei era de obicei amplasat într-o gaură în podea, în timp ce fumul ieșea printr-o deschizătură în acoperiș.

Marele incendiu din Londra, din 1666, a arătat cât de greu era să oprești focul să consume un oraș care era construit din lemn și alte materiale inflamabile, și Londra nu a fost singura localitate care a avut de suferit. Au fost puține orașe sau sate medievale care nu au experimentat un incendiu de proporții, la un moment dat, în istoria locală.

Așadar, se poate spune că, fără urmă de îndoială, restricția de circulație, care era o practică comună în toată Europa în Evul Mediu, era cel mai apropiat echivalent al exercițiului modern de incendiu.

Vezi și: Meseria de călău în Evul Mediu: cine ajungea să facă așa ceva?